OXXYGENE HOSPITAL, Otopeni, str. Petre Ispirescu nr. 16

Recuperarea oncologică

Medicina internă modernă

DESPRE CANCER

Cancerul sau tumora maligna reprezintă o acumulare progresiva de celule anormale într-un țesut sau organ, caracterizat prin creștere rapida și invazie locala (în țesutul/organul gazda) și la distanta, în alte țesuturi și organe (metastazarea). Reprezintă a doua cauza de mortalitate la nivel mondial, cu o ascendenta alarmanta în ultimii ani.
Creșterea numărului supraviețuitorilor considerați vindecați în cazurile de cancer din ultimele doua decenii gratie creșterii performantelor protocoalelor terapeutice a creat, în tarile civilizate, un grup populațional “norocos” dar, în cele mai multe cazuri, cu o alterare a calității vieții prin persistenta atât a anumitor simptome generate de boala în sine cât și reacțiilor adverse pe termen lung, secundare terapiilor aplicate.
Efectele pe termen lung secundare tratamentelor oncologice sunt numeroase și diverse.

  1. Efecte psihice
  • Anxietatea și depresia;
  • Tulburările de somn;
  • Tulburări cognitive;
  • Fatigabilitate, oboseala mentala;
  • Teama permanenta de recidiva;
  • Creșterea gradului de automonitorizare medicala, factor suplimentar de agravare a anxietății și scăderii productivității generale.
  1. Limitări funcționale determinate de boala în sine și/sau tratamentele applicate
  • Reducerea condiționării fizice generale;
  • Alterarea funcționalității articulare;
  • Tulburări de alimentație;
  • Tulburări respiratorii;
  • Afectarea funcțiilor cognitive cu tulburări de memorie și de atenție, scăderea capacității de concentrare, scăderea rezistentei la efort intelectual;
  • Parestezii (amorțeli) la nivelul membrelor prin polineuropatia indusa de citostatice;
  • Edem limfatic.

Exista și boli secundare determinate de tratament:

  • Boli cardiovasculare (cardiomiopatia indusa de citostatice, cardiopatie ischemica);
  • Sindrom metabolic (foarte frecvent după cancerul mamar, reprezentând factor de risc pentru instalarea bolilor cardiovasculare precoce);
  • Diabet zaharat;
  • Osteoporoza;
  • Cancere secundare (al doilea cancer).

Intre supraviețuitorii cancerului, prea putini pot afirma o revenire postterapeutica de 100% la condiția fizica, cognitiva și psihica anterioara bolii. Majoritatea supraviețuitorilor se confrunta cu unele dintre simptomele enumerate, mult timp după încheierea tratamentului și declararea vindecării, uneori țoață viață.

DE CE RECUPERARE ÎN ONCOLOGIE?

Recuperarea și terapiile fizice reduc impactul negativ al simptomelor declanșate de terapiile oncologice și îmbunătățesc funcționarea globala a pacienților care trăiesc cu aceasta boala sau după vindecarea ei. Rezultate evidente se obțin mai ales în:

  • oboseala cronica data de cancer,
  • greata,
  • slăbiciunea musculara,
  • compoziția biologica,
  • creșterea supraviețuirii ,
  • scăderea riscului de recidiva.

Desi aceste afirmații sunt susținute de dovezi științifice incontestabile, recuperarea oncologica, la nivel mondial, este mult subutilizata, nefiind inclusa în tratamentul complex al pacientului oncologic (așa cum recomanda Organizația Mondiala a Sănătății prin Pachetul Procedurilor de Recuperare în Oncologie publicat în 2017).

EVALUAREA PACIENTULUI ÎN VEDEREA INIȚIERII PROGRAMULUI DE RECUPERARE ONCOLOGICA

Recuperarea medicala oncologica este un act medical personalizat, adaptat situației fiecărui pacient.
Evaluarea presupune:
• analiza stării de nutriție,
• analiza statusului biologic și funcțional, pe aparate și sisteme,
• evaluarea condiției fizice (efectuata împreună cu kinetoterapeutul),
• evaluarea statusului neurologic, cognitiv și psihic,
• precizarea momentului inițierii recuperării medicale – anterior începerii tratamentului oncologic, în timpul efectuării tratamentului oncologic sau după terminarea acestuia.

ETAPELE RECUPERĂRII MEDICALE ONCOLOGICE

  1. Faza IPreconditionarea.
    Este etapa cuprinsa intre momentul diagnosticului inițial și momentul începerii tratamentului oncologic. O etapa extrem de importanta și total neglijata în îngrijirea pacientului oncologic (imputabila oricărui medic care pune un astfel de diagnostic, rareori acest medic fiind un oncolog) și presupune efectuarea acelor terapii care vor aduce pacientul într-o forma fizica, biologica și psihica optima pentru inițierea tratamentelor oncologice. Toate studiile au evidențiat faptul că aceasta etapa, la pacienții care o urmează, creste șansele de efectuare completa și la timp a tratamentului oncologic, creste răspunsul terapeutic al bolii, scade rata reacțiilor adverse și/sau bolilor determinate de terapiile oncologice și scade mortalitatea prin boala în sine sau secundara tratamentului.
  2. Faza a II-a
    Este faza în care terapiile de recuperare se aplica în paralel cu tratamentul oncologic (chirurgical, chimioterapie, radioterapie, terapie biologica, terapie paliativa). Are că scop menținerea unei stări biologice, nutriționale și funcționale optime a pacientului care să îi asigure continuitate în efectuarea tratamentului oncologic și să reducă sau să previna instalarea reacțiilor adverse generate de acesta.
  3. Faza a III-a
    Aceasta faza se efectuează după terminarea tratamentului oncologic și are că scop ameliorarea/remisiunea simptomelor generate de acesta.
    Daca primele doua faze ale recuperării pot avea o estimare a timpului de efectuare ritmat de calendarul terapiilor oncologice, aceasta ultima faza durează până la obținerea unei funcționalități optime pentru fiecare pacient în parte sau atât timp cât pacientul dorește să parcurgă acest program.

TIPUL INTERVENȚIILOR TERAPEUTICE ÎN RECUPERAREA ONCOLOGICA

Tot ceea ce presupune a fi intervenție terapeutica într-un program de recuperare oncologica este importanta și interconectata. Per ansamblu, efectuarea tuturor acestor terapii generează mai multe beneficii decât fiecare terapie efectuata izolat. Ordinea enumerării acestora este aleatorie și nu indica în nici un fel o stratificare a importantei uneia asupra altor terapii incluse.

  1. Intervenția nutrițională și asupra stilului de viață.
    Importanta acestui fapt deriva din constatarea general valabila că pacientul oncologic rar se afla într-o condiție de echilibru nutrițional. Acest dezechilibru însumează, de fapt, dezechilibrul nutrițional care a favorizat instalarea bolii și dezechilibrul create de boala în sine, odată instalata, știut fiind că malignitatea este o boala consumptiva.
    Se au în vedere mai multe ținte:
    • Menținerea unei greutăți corporale cât mai apropiata de normal. Pacientul obez are risc mai mare de recidiva iar pacientul subponderal are resurse biologice mai puține pentru a completa cu succes terapia oncologica. Malnutriția cauzata de cancer și terapiile oncologice sunt răspunzătoare de 10 – 20% dintre decesele prin aceasta boala.
    • Ameliorarea compoziției nutriționale a pacienților, în sensul sensibilizării acestora cu privire la necesitatea unei diete diversificate, cu accent pe anumite categorii de alimente care s-au dovedit benefice și renunțarea la cele nocive procesului de însănătoșire.
    • Evaluarea periodica a statusului nutrițional și biologic este necesara, pentru a surprinde rapid orice carenta sau dezechilibru se instalează pe parcursul tratamentului și pentru a aplica masurile corectoare ce se impun.
    • În anumite situații, aceste corecții presupun suplimentarea orala sau intravenoasa atunci când reechilibrarea nu este posibila numai prin alimentație.
    Intervenția asupra celorlalți factori ai stilului de viață presupune:
    • Igiena somnului;
    • Evitarea izolării sociale;
    • Menținerea unui stil de viață activ;
    • Găsirea, împreună cu pacientul, a unor terapii de relaxare, potrivite acestuia.
  2. Terapie fizica – kinetoterapie
    Aceasta este adaptata tipului de cancer dar și sechelelor post-tratament prezente și este indispensabila în orice program de recuperare.
    Beneficiile exercițiului fizic asupra pacientului oncologic sunt multiple și deloc de neglijat:
    • Ameliorează calitatea vieții pacienților în timpul și după încheierea tratamentului oncologic;
    • Creste forță musculara cu ameliorarea consecutiva a randamentului metabolic;
    • Ameliorează funcția cardiopulmonara;
    • Îmbunătățește compoziția organismului;
    • Ameliorează anxietatea, depresia, tulburările de somn și creste pragul de percepție a durerii, cu reducerea acesteia;
    • Reduce oboseala produsa de cancer și greata;
    • Este parte integranta din terapiile de prevenție și/sau combatere a unor boli specifice induse de chimioterapie, cum sunt cardiomiopatia, neuropatia periferica și declinul cognitiv.
    Studiile au demonstrat faptul că programele de exerciții fizice efectuate în clinica, sub supravegherea kinetoterapeutului, au un beneficiu mai mare pentru supraviețuitori fata de programele efectuate la domiciliu.
    Mentinera unui stil de viață activ presupune și includerea plimbărilor în programul zilnic. Cele efectuate într-un ritm de minimum 3 km/ora sunt mai benefice decât plimbările cu pas lent.
  3. Terapii de regenerare a compoziției organismului
    Organismul pacientului oncologic este, prin definiție, un organism caracterizat de dezechilibrul profund al mediului intern, aceasta fiind și una dintre cauzele care au permis instalarea bolii. Acest dezechilibru, creat de boala dar și de tratamentul specific, este cu atât mai profund cu cât boala este mai îndelungată, și/sau s-a instalat extensia în alte organe și țesuturi și cu cât tratamentul este mai îndelungat.
    Țintele acestui punct din programul terapeutic sunt:
    • Identificarea deficitelor în macroconstituenti, vitamine și minerale și corectarea acestora;
    • Corectarea acidozei metabolice, factor de încetinire al procesului de vindecare și regenerare;
    • Stimularea capacității antioxidante a organismului;
    • Stimularea funcțiilor de detoxifiere a organismului, știut fiind faptul că atât celulele canceroase, prin metabolismul anaerob și foarte intens cât și tratamentele oncologice generează un surplus major de deșeuri metabolice toxice, ce depășesc capacitatea normala de detoxifiere a organismului;
    • Reducerea inflamației cronice generalizate, aceasta fiind o cauza favorizanta semnificativa pentru instalarea și progresia accelerata a bolii.
    Mijloacele prin care se ating aceste ținte, sunt:
    • Ajustarea planului nutrițional;
    • Elaborarea unei scheme de suplimentare cu vitamine, minerale, antioxidanți administrate pe cale orala sau, acolo unde situația o impune, pe cale intravenoasa;
    • Ajutarea mecanismelor proprii de detoxifiere prin ședințe de oxigenare hiperbara la presiuni mici-medii, clisme detox.
    • Reducerea inflamației cronice și creșterea capacității antioxidante a organismului prin ozonoterapie.

Aceste ultime doua terapii merita menționate aparte deoarece ele acționează la fondul problemei, interceptând exact acele situații și mecanisme din organism care au făcut posibila apariția și dezvoltarea cancerului:
• inflamația și intoxicația cronica a mediului intern,
• scăderea capacității antioxidante a organismului care a permis alterările AND-ului celular și apariția de celule patologice,
• scăderea imunității care a făcut imposibila detectarea și distrugerea noilor cellule modificate.
• Ambele sunt terapii care produc hiperoxigenare globala a organismului, inclusiv în tumora, ceea ce conduce la:

  • scăderea ritmului de creștere a acesteia,
  • reducerea gradului de metastazare,
  • creșterea responsivitatii la tratamentul oncologic (radio sau chimioterapie).

Când vorbim de ozonoterapie, concluzia unei analize ample, publicate în 2018, care a inclus toate studiile pe aceasta tema disponibile la acel moment, a fost următoarea: “Utilizarea ozonoterapiei că adjuvant pentru controlul și/sau prevenția toxicității induse de tratamentele oncologice are evidenta științifică ridicata și justificare clinica. Ozonoterapia trebuie acceptata datorita marelui potențial de a creste șansă administrării radio și chimioterapiei la pacienții care au un status biologic prost prin prezenta unor disfuncții hepatice, renale, pulmonare sau cardiace și pentru care aceste terapii nu pot fi aplicate din cauza toxicității.”

  1. Protocoale terapeutice adaptate unor reacții adverse particulare ale chimio și/sau radioterapiei (neuropatii periferice, afectări cardiace, declin cognitiv, fibroze post iradiere).
    Aceste protocoale specifice combina terapiile sus menționate în funcție de scopul propus spre a fi obținut.

În lumina studiilor științifice în domeniu din ultimii 10 ani, s-a constatat:
• Oxigenarea hiperbara este indicație universala (aprobare FDA clasica) pentru leziunile post-iradiere: mucozite, fibroze.
• Oxigenarea hiperbara ameliorează declinul cognitiv prin reducerea neuroinflamatiei (important și în ameliorarea sindromului de oboseala indus de cancer), inducerea neuroplasticitatii, refacerea tecii de mielina (mecanism esențial în neuropatia indusa de chimioterapie, care nu are tratament alopat). Toate aceste efecte au fost demonstrate de studiile din ultimii 10 ani ai profesorului Shai Efrati de la Universitatea din Tel Aviv.
• Ozonoterapia are puternic efect antiinflamator, antioxidant, imunomodulator și antiagregant plachetar (previne trombozele asociate cancerului).
• Ozonoterapia crește oxigenarea globală a organismului și a randamentului energetic al acestuia, determinând o stare de bine, ameliorarea performantelor neurocognitive și a forței fizice, cu creșterea vizibila a tolerantei la efort, grăbește procesul de vindecare și stimulează regenerarea.

În concluzie, Recuperarea oncologica reprezintă un demers terapeutic care se efectuează în paralel cu investigațiile diagnostice și tratamentul specific în cancer. Toate studiile au arătat că atunci când se aplica, aceasta are efecte favorabile asupra evoluției bolii, răspunsului la tratament, creste rata supraviețuirii și a vindecării și scade efectele adverse ale tratamentelor oncologice.
OHT Medical Center a depus toate eforturile umane și materiale pentru implementarea acestei proceduri în arsenalul terapiilor puse la dispoziția pacienților, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Un colectiv medical experimentat și empatic vă vă ajuta să vă recuperați starea de bine și să vă bucurați cu adevărat de norocul vindecării teribilei boli.